Fii parte a campaniei de caritate „De Crăciun devii mai bun!”

A fost lansată campania „De Crăciun devii mai bun!”, care are drept scop să ajute sute de familii vulnerabile din țară, aducând speranță și bucurie în inimile copiilor defavorizați. Acțiunea de caritate este inaugurată sub îndrumarea și cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova și a ajuns la cea de-a cincea ediție.

Mai multe dintre familiile care au cerut sprijin din partea Bisericii Ortodoxe au nevoie de lucruri esențiale, cum ar fi haine noi, încălțăminte, cadouri, jucării, produse alimentare și igienice.

Începând cu această săptămână, voluntarii Mitropoliei vor pregăti pachete cu daruri pentru aceste familii aflate în dificultate, astfel încât să poată sărbători Nașterea Domnului cu speranță și bucurie în suflet.

„Și în acest an ne vom stărui ca pe parcursul lunilor decembrie și ianuarie împreună cu voluntarii noștri bravi, cu sprijinul partenerilor noștri și a oamenilor cu inimă mare, să ajungem în casele a cât mai multe familii aflate în încercări și în lipsuri, oferind iubire și bucurii în această caravană a dăruirii, prilejuită de slăvitul Praznic al Nașterii Domnului” – Ieromonahul Macarie Crudu, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate și Coordonatorul Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” din Chișinău.

În această perioadă a sărbătorilor de iarnă (decembrie 2023-ianuarie 2024), se vor desfășura un șir de activități social-filantropice destinate persoanelor vulnerabile și cu dizabilități provenite atât din instituțiile sociale și de stat, cât și din familii numeroase și nevoiașe.

Prin mesajul colindului și a darurilor oferite cu prilejul Praznicului Nașterii Domnului, campania organizată de Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate are scopul de a înălța sufletește pe orice creștin, să înnoiască tuturor făptura interioară, să-i apropie pe oameni unii de alții, să îi îndemne să fie mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioși, picurând în suflete liniștea și echilibrul moral, atât de necesar în călătoria vieții fiecărui creștin.

Pe parcursul campaniei vor fi reflectate evenimentele desfășurate.

Pentru detalii și alte informații, ne găsiți la numerele de telefon: 067 223 981, 060 549 909.