Târgul Național al Covorului a ajuns la ediția a X-a

Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN) și Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI) organizează duminică, 17 decembrie 2023, orele 12:00-15:00, Târgul Național al Covorului „Covorul Dorului”, ediția a X-a.

Directorul Petru Vicol a menționat: Evenimentul este dedicat scoarței – element al culturii tradiționale românești, înscris, la 1 decembrie 2016, în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, în urma nominalizării în comun a acestei tradiții de România și Republica Moldova. Recunoașterea internațională a valorilor tradiționale ale țesutului de scoarțe presupune acțiuni practice, în vederea asigurării perpetuării și valorificării meșteșugului atât în mediul urban, cât și în mediul comunităților purtătoare a tradițiilor.

Mariana Iurcu, muzeograful Muzeului de Istorie și Etnografie din orașul Călărași, a declarat pentru COOLtura.info: Anul acesta suntem extrem de bucuroși să fim partenerii și participanții acestui minunat eveniment. Ultima dată muzeul nostru a participat la Târgul Covorului în 2016, de atunci am lipsit, iar anul 2023 a devenit un an important pe plan etnografic. Din 2022 am creat un grup de femei ce crează cămăși cu altiță, iar cercetarea și documentarea etnografică pentru Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași este extrem de valoroase. Ne dorim o evaluare și documentare autentică din partea specialiștilor a covoarelor, scoarțelor, prosoapelor și alte obiecte etnografice. Iar participarea la aceste Târguri ne va ajuta să acumulăm experiențe și studii.

În cadrul acestei ediții va fi inaugurată expoziția „Țesături din centrul Moldovei. Ecouri ale tradiției în modernitate”, care va cuprinde covoare vechi din colecția MNEIN și din colecțiile altor instituții: Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași, Muzeul de Istorie și Etnografie al municipiului Strășeni, Muzeul Casa Mare-Vatra Dumeștilor din Vorniceni, orașul Strășeni, Muzeul de Istorie și Etnografie satul Ciuciuleni, raionul Hâncești, Muzeul de Istorie și Etnografie orașul Nisporeni, Muzeul Raional de Istorie și Etnografie „Anatol Candu” din satul Văsieni, raionul Ialoveni și Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Evenimentul este dedicat scoarței ­– element al culturii tradiționale românești, înscris, la 1 decembrie 2016, în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, în urma nominalizării în comun a acestei tradiții de România și Republica Moldova. Recunoașterea internațională a valorilor tradiționale ale țesutului de scoarțe presupune acțiuni practice, în vederea asigurării perpetuării și valorificării meșteșugului atât în mediul urban, cât și în mediul comunităților purtătoare a tradițiilor.

Vizitatorii vor avea posibilitatea să urmărească un program muzical organizat de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial. Pe parcursul manifestării se vor desfășura ateliere prezentate de Centrul de Meșteșuguri „Artă Rustică”, satul Clișova Nouă, raionul Orhei; grupul „Fir Ales”, municipiul Chișinău; Muzeul „Casa Părintească” satul Palanca, raionul. Călărași; Asociația Obștească „Șezătoarea Basarabiei” și grupul „Șezătoarea Basarabia”. Atmosfera de Crăciun va fi creată de meșteri populari de diferite genuri și mai ales de meșterii țesători. În timpul evenimentului vor fi decernați câștigătorii Concursului „Covorul moștenit de la bunica”.

Parteneri ai evenimentului: Centrul de Meșteșuguri „Artă Rustică”, Asociația Obștească „Casa Părintească”, Asociația Obștească „Șezătoarea Basarabiei”, Comunitatea „Șezătoarea Basarabia”, Grupul „Fir Ales” și alte instituții.