Peste o sută de copii aflați în dificultate, ajutați cu ghiozdane și rechizite la început de an școlar

Faptele bune întotdeauna sunt recunoscute și apreciate. Astfel, peste o sută de copii aflați în dificultate, sprijiniți cu ghiozdane și rechizite la început de an școlar.

Cea de-a patra ediție a Campaniei de sprijinire a copiilor defavorizați „Ajută un copil să meargă la școală!”, inițiată de Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova, desfășurară în perioada 15 Iulie – 31 August 2023, s-a încheiat.

În cadrul ei au fost adunate peste 100 de ghiozdane cu rechizite școlare pentru copiii proveniți din familiile social-vulnerabile din țară, beneficiari ai campaniei din acest an.

Ghiozdanele echipate cu rechizite, îmbrăcămintea, încălțămintea, produsele alimentare și de igienă, jucăriile și alte daruri au fost generos oferite copiilor de către Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, Părintele Ierodiacon Macarie.

Evenimentul a avut loc la Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” al Mitropoliei Moldovei.

Darurile au fost oferite din sufletele pline de compasiune ale donatorilor pentru aproximativ 100 de copii și elevi aflați în situații de defavorizare sau risc din întreaga țară. Acești copii primesc astfel o șansă egală la educație, începând noul an școlar cu bucuria de a merge la școală, purtând ghiozdane noi și pline cu rechizite.

Organizatorii campaniei adresează și din partea beneficiarilor sinceră recunoștință și mulțumire, tuturor celor care s-au transformat în adevărați eroi pentru acești tineri călători spre cunoaștere. Ați demonstrat un exemplu remarcabil de implicare în campania nobilă a faptelor bune, fie ca voluntari sau donatori.