Cetatea Soroca – monument inedit de arhitectură și istorie

În scopul valorificării și promovării patrimoniului cultural material, Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează expoziția tematică „Cetatea Soroca – monument inedit de arhitectură și istorie”.

Documentele prezentate reflectă unicitatea arhitecturală, dar și istoricul construcției unei din cele mai vechi fortărețe construite de Ștefan cel Mare pe teritoriul Republicii Moldova, care a supraviețuit ravagiilor de timp și istorie și a ajuns la o aniversare solidă – 480 de ani. 

Expoziția cuprinde documente (monografii, enciclopedii, albume, reviste, reproduceri, pliante, cărți poștale, hărți turistice) din colecțiile BNRM, sistematizate în 3 compartimente:                                                                                                       

·         Istoricul construcției fortăreței de la Soroca;

·         Cetatea de la Soroca – monument architectural inedit;

·         Cetatea de la Soroca – în cărți poștale, filatelie și marcă comercială.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 august – 30 septembrie 2023 în Spațiul expozițional, Colecția de artă și hărți, BNRM, blocul II, etajul I (str. 31 august 1989, 78).