„Prin viață cu demnitate” – un nou volum despre oamenii de valoare din Călărași

Chiar dacă e luna lui cuptor și practic toată lumea e cu gândul la vacanță sau relaxare, la Călărași se lucrează de zor pentru a pune în valoare istoriile și mărturiile oamenilor care altădată au pus umărul la dezvoltarea localității, dar azi sunt, majoritatea dintre ei, la o vârstă onorabilă.

Vorbim despre procesul de lucru la cel de-al doilea volum al cărții „În etate cu demnitate”, care va purta denumirea de „Prin viață cu demnitate”, realizat de muzeograful Mariana Iurcu.

„Cartea Prin viață cu demnitate, volumul doi, de fapt este continuarea cărții În etate cu demnitate. Inițial am vrut să vorbesc despre oamenii care au ajuns la onorata vârstă și care au contribuit la dezvoltarea orașului Călărași, pentru că deseori despre oamenii în etate se uită. Dacă ei sunt la pensie, cumva sunt ignorați, iar eu tocmai am vrut să le dau din nou importanță, de a pune accent pe acești oameni, pentru că ei au fost valoarea și oameni activi ai societății. Prin prisma profesiilor lor mi-am dorit să arăt cu ce sunt ei buni, activi, actuali și în ziua de azi”, ne realtează autoarea.

Cartea „În etate cu demnitate”, volumul I, a fost scrisă în 2019, continuată în 2020, în pandemie, și a văzut lumina tiparului în 2021, în toamnă, pe 1 octombrie, atunci când se sărbătorește Ziua persoanelor vârstnice. Pentru cel de-al doilea volum, autoarea Mariana Iurcu s-a gândit că sunt foarte mulți oameni care se află în pragul de trecere de la vârsta de după 50 către pensionare, și s-a decis ca să-i includă în calitate de eroi, să vădă dacă se tem de această trecere de la o categorie de vârstă la alta, mai ales că în Călărași sunt foarte mulți oameni care și până azi activează și generează randament, mai povestește muzeograful.

„Îmi doresc să am nu mai puțin de 20 de eroi. Oamneii cu care discut sunt profesori, medici, contabili, șoferi, viceprimari, producător de vinuri, polițiști, directori de instituții, foști colaboratori ai Colegiului Pedagogic din Călărași.  Noutatea este că dacă în prima carte am pus multe fotografii cu orașul actual și lista primarilor de-a lungul timpului, în volumul doi vreau să pun istoria Colegiului Pedagogic, pentru că azi instituția nu mai funcționează, din păcate, și vreau să rămână în istoria și amintirea tuturor celor care vor citi cartea, mai ales că unii eroi care se regăsesc în volumul doi sunt foști lucrători ai Colegiului și vin cu relatări despre momentele frumoase, dar și cu regrete că această instituție nu mai funcționează. Un alt lucru nou va fi că voi avea o perecehe de oameni, soți, soția s-a căsătorit cu un moldovean și și-a urmat dragostea, și am ținut foarte mult ca anul acesta să am eroi cuplu. Și e interesant să auzi cât de multe regrete au acum la fpatul că s-au dedicat în totalitate să lucreze, să agonisească și regretă că nu au petrecut cu familia. Îmi place cât de optimiști se uită la viață, vorbesc despre trecut lucruri frumoase, dar și despre prezent și despre un viitor încrezător. Mă bucură faptul că sunt părtașul acestor relatări”, conchide Mariana Iurcu pentru cooltura.info.

Chiar dacă pentru ediția a doua, unii eroi se lasă cam greu de convins pentru a retrăi acele momente ale trecutului, autoare recurge și la întrebări suplimentare celor standard pentru toți protagoniștii din carte.

„Eu vreau să găsesc un răspuns de ce și-au ales ales această profesie și nu alta, absolut toți spun că nu regretă de opțiunea făcută acum zeci de ani. Îmi este interesant să aflu de ce acești oameni s-au îndrăgostit de ceea ce au făcut, deoarece eu m-am regăsit în această profesie pe care o practic, pot să compar situația ca o pereche de mănuși care îmi vine perfect. Este obligația mea morală să intervievez acești oameni, să înveșnicesc aceste mărutrii, incluzând într-o carte ca peste ani, cei care vor citi să vadă ce comori a oferit Călărșul”, concluzionează Mariana Iurcu.

Volumul doi urmează să vadă lumina tiparului în această toamnă.