O adevărată “bătălie culinară” s-a desfășurat în satul Leordoaia, Călărași. Concursul de gătit ,,Bucătării Codrene” și-a desemnat câștigătorii

Cele mai delicioase bucate, pregătite cu iscusință la concursul “Bucătării Codrene”, au fost vedetele evenimentului, organizat deja al treia ediție de Biroul Teritorial (BT) Strășeni, sub egida Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA) – Secția Republica Moldova.

Evenimentul culinar s-a desfășurat în perioada 21-23 Septembrie, pe teritoriul Stațiunii F’Estival din satul Leordoaia, raionul Călărași.

La Concurs au participat echipe, formate din membrii: IPA Készenléti Rendorseg Szervezete (Ungaria), IPA Regiunea 5 Bacău (România), Club IPA VIP (România), Birouri Teritoriale ale IPA – Secția Republica Moldova (Hîncești, Briceni, Bălți, Strășeni, Fulger, IGSU) și membrii IPA din cadrul Inspectoratelor de poliție Călărași și Ungheni.

Veronica Jacota, ofițer pricipal al serviciului interacțiunii comunitare din cadul IP Călărași: Aceste concursuri sunt binevenite, căci ne face pe noi polițiștii mai uniți, să comunicăam și să facem schimburi de experiențe, să ne cunoaștem. Dar mai ales să ne facem cunoscuți tradițiile, bucate, cutumele noastre. Și dacă Republica Moldova a câștigat recent locul trei la un concurs internațional, pentru cea mai gustoasă zeamă de pui, am decis să păstrăm tradiția și să pregătim o zeamă de casă.

Mariana Iurcu, muzeograf: Ce mâncăruri te-au impresionat la acest concurs?

Veronica Jacota: Foarte mult m-a impresionat și mi-a plăcut plăcinta cu mac și vișină a echipei de la Briceni sau carnea de nutrie pregătită de colegii de la Ungheni. E prima oară când gust așa ceva. Iar colegii din Ungaria ne-au impresionat cu paste și gulaș.

Participanții la concurs s-au întrecut la gătit în aer liber, preparând diverse feluri de mâncare din bucătăria națională și internațională. Concurenții nu doar au pregătit mâncăruri, dar au avut de prezentat cel mai atractiv stand, să cânte, să recite sau să arate un program artistic la decizia lor.

Participanții la concurs au fot apreciați conform următoarelor criterii:

1. Gustul mâncării gătite la fața locului;

2. Prezentarea produselor alimentare în forma finală;

3. Pregătirea alimentelor de bază pentru mâncare – dexteritatea (îndemânarea) concurentului;

4. Aspectul interior și cel exterior al standului;

5. Vestimentația concurenților.

Drept rezultat, juriul a acordat diplome și medalii tuturor participanților pentru ingeniozitate, prestație, aspectul standurilor, dar și gustul bucatelor gătite.

Concursul de gătit în aer liber „Bucătării Codrene” a culminat cu o cină festivă, pregătită de bucătarii Stațiunii F’Estival.

Atmosfera de sărbătoare a fost creată de fanfara din Vălcineț, raionul Călărași, formația „Succes-Strășeni”, precum și Ansamblul folcloric „Ștefan Vodă”.

Totodată, oaspeții de peste hotare au vizitat mai multe locații turistice, cum ar fi: Vinăria Chateu Vartely, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Curchi, raionul Orhei, precum și Sediul Episcopiei de Orhei.

Concursul de gătit în aer liber a devenit deja tradiție pentru Ipa MD Straseni, iar echipele participante s-au întrecut în a prepara cele mai gustoase, savuroase și de nerefuzat bucate.

La concurs pot participa doar membrii ai Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA).

IPA – Secția Republica Moldova este o organizație polițienească,  non guvernamentală și fără apartenență politică, constituită din polițiști și reprezentanți ai structurilor de forță, aflați în serviciu activ, dar și rezerviști și pensionari.

Scopul este de a stabili și consolida relațiile de prietenie între membrii IPA, atât pe plan național cât și internațional, precum și de a promova cooperarea internațională în domeniile sociale, culturale și profesionale.

În prezent sunt în jur de 2000 membri, iar motto-ul este „Servo per Amikeco” – „Servicii prin prietenie”.

IPA – Secția Republica Moldova își desfășoară activitatea în baza principiilor prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1948; Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, adoptată de Consiliul Europei la 4 noiembrie 1950 la Roma; Constituţia Republicii Moldova; Legea Republicii Moldova nr.837 –XIII din 17 mai 1996 „Cu privire la asociaţiile obşteşti”, Statutul IPA – Secţia Republica Moldova, alte legi şi acte normative.

foto: Asociația Internațională a Polițiștilor – Secția Republica Moldova

AUTOR: Mariana Iurcu