Ucrainenii din Republica Moldova au comemorat victimele foametei organizate de regimul sovietic în anii 1932-1933 și 1946-1947

Ambasada Ucrainei în Republica Moldova, Comunitatea Femeilor Ucrainene din Republica Moldova (CFUM) și Congresul național al ucrainenilor din Moldova au organizat marți, 29 noiembrie, o acțiune de comemorare a victimelor Holodomorului – foametea organizată de autoritățile sovietice în Ucraina (în anii 1932–’33 și 1946-’47) și pe teritoriul actual al Republicii Moldova (1946-’47). Evenimentul cu genericul „Aprinde o lumânare” este desfășurat de ucrainenii de pretutindeni anual, la finele lunii noiembrie, începând cu 1998.

La eveniment au participat peste 70 de persoane, între care Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău, ai instituțiilor de stat, membri ai comunității ucrainene, precum și refugiați.

Scopul evenimentului este cinstirea memoriei victimelor foametei organizate acum 90 de ani, precum și a victimelor genocidului și agresiunii efectuate de Rusia împotriva Ucrainei în ziua de azi. Organizatorii își propun să contribuie la informarea societății despre foametea organizată ca instrument de presiune și nimicire a popoarelor. Timp de decenii, subiectul Holodomorului a fost unul tabu. În timpul regimului comunist, era strict interzis să se vorbească despre foametea prin care au trecut popoarele din URSS în acei  ani.

Holodomoroul este una dintre cele mai cutremurătoare catastrofe prin care au trecut poporul ucrainean. În urma foametei de dimensiuni apocaliptice, organizată de Stalin, și-au pierdut viața  circa patru  milioane de ucraineni (conform datelor oficiale). Peste mai multe decenii, invazia din 2022 a Federației Ruse în Ucraina produce distrugerea infrastructurii energetice, a aprovizionării cu apă și gaze și, din nou are ca scop înfometarea poporului Ucrainean – pentru a-i provoca suferință, a-l condamna la moarte lentă și a genera un exod în masă fără precedent.

Maia SANDU, Președintele Republicii Moldova: „Am ținut să fiu alături de dumneavoastră la acest eveniment plin de o semnificație tragică – Ziua Comemorării Victimelor Holodomorului. Patru milioane de ucraineni fără nicio vină, patru milioane de femei, copii, bătrâni, țărani care trăiau din roada pământului au murit, între anii 1932 și 1933, în urma unei foamete provocate intenționat de către regimul stalinist. Patru milioane. E ca și cum ai goli de orice viață o țară ca Moldova. Despre Holodomor și despre Foametea organizată în Moldova trebuie să se vorbească în fiecare școală. Să fie în fiecare manual de istorie. Să se facă, în fiecare sat, Plăci ale Memoriei, cu numele fiecărei victime incrustate pe ele. Altfel, dacă neglijăm sau dăm uitării acest trecut, riscăm să nu ne învățăm lecția și să ajungem ca istoria să se repete”.

Veronica ARPINTIN, membră a Comunității femeilor ucrainene, gazda evenimentului: „În familia mea, pe linia maternă în Ucraina și pe linia paternă în Republica Moldova, avem rude care au decedat din cauza foametei organizate. Doresc ca adevărul istoric să fie cunoscut, de rând cu cauzele acestuia, pentru ca noi să avem un viitor. Doresc ca Marea Foamete să fie recunoscută drept o crimă împotriva umanității și ca fiecare cetățean al Republicii Moldova să fie informat corect, pentru a evita interpretări eronate și manipulări politice organizate de susținătorii și urmași celor care, de fapt, au provocat suferința noastră în trecut”.

Marko ȘEVCHENKO, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova: „La 90 de ani după Holodomor, metodele genocide sunt din nou folosite împotriva ucrainenilor. Nouă luni de război pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei au demonstrat că Rusia își dorește din nou să distrugă națiunea ucraineană. La fel ca acum 90 de ani, astăzi Rusia încearcă din nou să diminueze voința ucrainenilor de a rezista. Dar nu am nicio îndoială că toate planurile criminale ale agresorului vor eșua. Astăzi Ucraina are sprijinul întregii lumi civilizate. În special, aș dori să mulțumesc parlamentelor Republicii Moldova și al României pentru recenta recunoaștere a Holodomorului din Ucraina ca genocid al poporului ucrainean. Ucraina apreciază foarte înalt această solidaritate din partea prietenilor noștri”.

Oazu NANTOI, deputat: „Prin Declarația cu privire la condamnarea Holodomorului, adoptată la 24 noiembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova și-a exprimat deplina solidaritate cu poporul ucrainean, care luptă eroic împotriva agresiunii Federației Ruse, ripostând în secolul XXI politicii de genocid al poporului ucrainean și de lichidare a statului vecin. Ucraina apără, pe această cale, pacea și libertatea  continentul european și protejează Republica Moldova de ocupația militară”.

Dmitri MORUZ, Director General al Agenției Relații Interetnice: „Bunica mea a fost de origine ucraineană. Faptul că eu și generația mea abia acum aflăm despre Holodomorul comis de regimul comunist demonstrează cenzura, precum și nivelul înalt de frică de a vorbi despre evenimentele de atunci. Cu părere de rău, cei plecați nu se vor întoarce. Ceea ce putem și este necesar să facem e să promovăm adevărul. Iar ideologia responsabilă de comiterea acestor crime să fie trasă la răspundere reputațională, astfel încât să nu ne mai poată păcăli și să nu își mai bată joc de soarta popoarelor”.

Dmitrii LECARȚEV, Președinte, Congresul ucrainenilor din Moldova: „Astăzi cinsitm memoria celor care au murit și a celor care luptă pentru țara lor, Ucraina, și pentru păstrarea acestei amintiri. Țările europene își exprimă sprijinul în protejarea memoriei și a corectitudinii, recunoscând foametea organizată drept genocid. Comunitatea ucraineană din Moldova, ca și în toate celelalte țări, simte acest sprijin. Poporul ucrainean, de neoprit și curajos, va rezista și va înflori din nou, pentru că nu dăm uitării istoria noastră”.

Holodomorul a fost recunoscut ca genocid pe plan mondial de mai multe state, inclusiv SUA și Canada. Un număr de 63 de țări au susținut, la ONU, introducerea termenului de „Holodomor” in dicționarul politic internațional. În 24 noiembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat o Declarație cu privire la condamnarea Marii Înfometări din anii 1923-1933 din Ucraina. Și Parlamentul României a aprobat Declarația care condamnă foametea deliberată la care a fost supus de ocupația sovietică, în anii 1932-1933, poporul ucrainean, precum și, în anii 1946-1947, locuitorii Basarabiei.