Mihai CIMPOI, 80 de ani de la naștere. Expoziția de documente va fi lansată pe data de 15 august

Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează, începând cu 15 august 2022, expoziția de documente din colecțiile BNRM cu genericul „PERSONALITATE PROEMINENTĂ A CULTURII NAȚIONALE – MIHAI CIMPOI LA 80 DE ANI DE LA NAȘTERE”, consacrată aniversării a 80-a de la nașterea criticului şi istoricului literaturii naţionale, redactorului, eminescologului, academicianului Mihai Cimpoi.

Expoziția cuprinde circa 100 de documente ce reflectă diversitatea creației și activității lui Mihai Cimpoi.

Documentele sunt sistematizate în 4 compartimente:

1. Viața și opera literară

2. Mihai Cimpoi – redactor, alcătuitor, critic literar, traducător

3. Mihai Cimpoi – un eminescolog remarcabil

4. Referințe și aprecieri critice

Mihai Cimpoi s-a născut pe 3 septembrie 1942, în comuna Larga, jud. Hotin (azi, Briceni). Viitorul academician, după cursurile primare și medii, absolvește Facultatea de Filologie din Chișinău (1965), după care devine redactor al revistei „Nistru” (până în 1972) și consultant al Uniunii Scriitorilor, apoi consultant la USM.

 În 1991 devine membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994 este ales și membru al consiliului director al acesteia), membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2005), vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, cetățean de onoare al Craiovei (în 2005, alături de Grigore Vieru, Vasile Tărâțeanu). Este director al revistei „Viața Basarabiei” și în colegiile publicațiilor „Caiete critice”, „Viața românească”, președinte fondator al Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău .

“Dacă o cultură, ca necesitate umană, devine destin, pot spune că sunt un om de cultură devenit un destin”. Mihai Cimpoi

Expoziția poate fi vizitată până la 15 septembrie 2022, în blocul central, etajul II, spațiul expozițional (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”). Intrarea este gratuită.