Instantanee fotografice „Acasă la Călărași”. O expoziție ce reunește imagini, chipuri și destine călăreșene

Începutul de februarie a fost unul plin de emoții pozitive și plin de ilustrații deosebite la Călărași. În incinta Muzeului de Istorie și Etnografie din localitate a fost lansată expoziția „Acasă la Călărași” – un eveniment ce a reunit oameni dornici de a admira frumusețile ținutului de la poalele Codrilor și cei care sunt îndrăgostiți de imaginea fotografică.

fotografie: Andrian Rusu

Expoziția de fotografie „Acasă la Călărași” este realizată de două localități înfrățite Buhl, Germania, și Călărași, Republica Moldova, iar proiectul de descoperire a raionului Călărași prin obiectivul aparatului de fotografiat aparține primăriei din Buhl. Germania, cu prilejul celor 30 de ani de înfrățire, care au fost marcați în 2020, însă din cauza pandemiei concursul a fost suspendat și abia peste un an de zile a fost lansat pentru raionul Călărași.

fotografie: Andrian Rusu
fotografie: Andrian Rusu

Zinaida Țurcanu, vicepreședinta raionului Călărași, a declarat că „stabilirea relațiilor de înfrățire dintre orașele Buhl și Călărași au o importanță mare, și anume: relații interumane, relații economice, relații culturale și spirtuale. Prin pozele din concursul „Acasă la Călărași”, locuitorii din Buhl, Germania, au avut posibilitatea să descopere atât ținutul Călărașului, patrimoniul, cât și oamenii. Să înțeleagă mai profund spiritul nostru, îndeletnicirile, dar și framântările neamului.”

Un prilej deosebit este pentru Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași să găzduiască această expoziție.

fotografie: Andrian Rusu

Mariana Iurcu, muzeograf, Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași, declară pentru cooltura.info că, „…fotografia este o artă, chiar dacă azi se reduce la afacere, la pasiune banală de a ne face selfie sau de a imortaliza momente pline de emoții, uităm că este totuși o artă, o inspirație și muncă asiduă. Trebuie să înveți, să practici ca să fii un bun profesionist. La muzeu s-au adunat fotografii realizate de adevărați profesioniști, dar și de amatori, iar prin acest vernisat fotografic fiecare a avut marea oportunitate să-și expună punctul de vedere la tot ceea ce înseamnă „Acasă la Călărași”. Ne bucură enorm că 72 de participanți au vrut să le zică germanilor, din orașul înfrățit, cine suntem, cum suntem și de ce anume suntem așa prin fotografie.”

fotografie: Andrian Rusu

Și directoarea muzeului gazdă, Natalia Veleșca, spune că devenim cu toții deosebiți anume în momentele în care obiectivul aparatului de fotografiat ne surprinde așa cum suntem cu adevărat. „Astfel de evenimente și expoziții sunt importante pentru ca oamenii de orice vârstă să-și dea întâlnire și să facă schimb de experiență, socializare, să găsească teme de interes comun și să se cunoasca între ei – actorii activi ai orașului/raionul Călărași. Noi, la rândul nostru, le orfeim spațiu, timp și inspirații să se manifeste în această direcție, pe care mereu o susținem.”

fotografie: Andrian Rusu

Andrian Rusu este fotograf profesionist, cu un background în arta fotografică destul de solid. Pe parcursul carierei sale s-a remarcat ca un maestru al imaginilor călărșene de excepție. Andrian este și printre actorii care a luat parte cu lucările sale la expoziția „Acasă la Călărași”. Artistul-fotograf consideră că „o expoziție de fotografie, în cazul nostru fotografii cu genericul „Acasă la Călărași” este mereu binevenită pentru a reuni oameni cu aceeași pasiune, pentru a inspira, pentru a arăta oamenilor realități ce ne înconjoară și nu în ultimul rând pentru a crea istoria orașului nostru. Fiecare imagine capturată de mine reprezintă momente și locuri pe lângă care trecem zi de zi, pentru unii poate banale sau fără mare importanță, dar care mie, personal, îmi generează secunde de uimire, plăcere și mândrie pentru meleagurile pe care trăim.”

fotografie: Andrian Rusu

Istoriile, amintirile, chipurile și frumusețile peisajistice a tot ceea ce înseamnă Călărași puteți să le admirați în cadrul expoziției „Acasăla Călărași”, găzduită de Muzeul de Istorie și Etnografie a orașului, până pe data de 1 martie 2023.