Ileana Rusu: A scrie un roman este să suferi, să te cerți și să te admiri. Mi-am semnat „sinceritatea ca sentință”

Ileana Rusu o prezență rară, dar mereu răsunătoare. Jurnalista recent a lansat romanul „Femeia de la poarta închisorii” – o lucrare care deja a reușit să provoace reacții și discuții în spațiul public. Despre și cu Ileana Rusu vorbim în continuare chiar cu eroina materialului nostru.

COOLtura: Ileana Rusu a revenit în spațiul public. Unde a dispărut o vreme bună jurnalista și autoarea Ileana Rusu?

Ileana Rusu: A dispărut jurnalista, dar a apărut autoarea. Din cauza pandemiei am fost impusă de situație să lucrez de acasă, între patru pereți. Așa că am făcut știri pentru un portal agricol, am „gustat” un pic din alt domeniu, iar în același timp, nopțile și între poveștile de succes despre fermierii noștri, am conturat și romanul #femeia de la poarta închisorii. Și uite că au trecut doi ani și.

COOLtura: Ai planificat așa o apariție cu lansarea romanului „Femeia de la poarta închisorii” sau a fost o necesitate această prezență?

Ileana Rusu: Mă sufocam deja să stau departe de oameni! Aveam nevoie să socializez, să amintesc lumii că exist și eu. Că prea mă înghițise liniștea… Tăcerea e bună, dar cât poți vorbi cu calculatorul și motanul? Sau cu tine? Te apucă, la un moment dat, remușcările și îți aduci aminte și ceea ce nu ai făcut vreodată. Lansarea romanului a fost cel mai potrivit moment să revin.

COOLtura: Să facem un stop-cadru pe roman. Cât timp ai lucrat la această carte? De ce ai simțit nevoia să publici acest roman?

Ileana Rusu: Un an de zile și nopți am adunat și înșirat cuvinte în această carte. Scriam și plângeam. Că era din cauza Covid-ului, peste care am trecut în decembrie 2020, sau la mijloc s-au adunat frustrările și spovedaniile înșirate în cele aproape 200 pagini, dar la plâns eu ți-s meșterul! Știi de ce am scris? Pentru că vedeam pe rețelele de socializare că toată lumea face ceva și numai eu parcă am căzut în hibernare la capitolul creație. Și dat fiind că a scrie știu un pic, și pentru că sunt sigură că locul meu e în lumea scriitorilor, m-am apucat într-o zi de februarie de tapat. Unele pagini parcă se scriau singure…

COOLtura: De câte ori ai început acest roman și apoi l-ai lăsat deoparte, pentru că nu aveai chef, poate aveai frică sau curaj?

Ileana Rusu: Nu e despre mine. Nu am renunțat niciodată la roman. Chiar și când eram în pană de inspirație, mă impuneam să scriu câte trei pagini pe zi. Știam exact finalul, capitole întregi le mestecam în minte, le notam pe foițe, prin agende pline de schițe de altădată. Mă apuca frica la gândul că lumea nu mă va înțelege, mă va renega, condamna, arăta cu degetul. E totuși un roman 16+ și poate pentru mulți greu de înțeles.

COOLtura: Margo (eroina romanului) – o femeie disperată ce cade în capcana unor minți diabolice de dincolo de zidurile închisorii. Cine este ea cu adevărat?

Ileana Rusu: Greșeală! Margo nu este o femeie disperată, ci una care știe că fiecare om are propria lui închisoare. Eu cred că e un caracter puternic, dar dominat de slăbiciuni și flămând să meargă dincolo de limite. Chiar cu riscul de a rămâne între zidurile pușcăriei. Este protagonista care are uimitoarea capacitate de a confunda pasiunea cu o mare iubire. A mers conștient spre acest pas – la căsătoria cu un deținut mă refer. Ce a căutat acolo, nici ea nu mai știe. Dar cert e că a trecut prin ușile cu zăbrele și pereții gri.

COOLtura: Se spune că în paginile romanului se strecoară o parte și din experiența și viața ta. Dacă e așa, spune-ne dacă tu ești cartea deschisă sau doar coperta atrăgătoare și titlul incitant?

Ileana Rusu: E un roman autobiografic cu elemente de ficțiune. Multe. Acum îmi dau seama că am fost prea sinceră, mi-am semnat „sinceritatea ca sentință”, pentru că e o calitate mult mai blamată decât minciuna. Chiar așa de sinceră să fiu?… Nu mai vreau indentificarea cu o carte deschisă!

COOLtura: După lansarea romanului, care au fost reacțiile cititorilor? Au fost aduse și critici la lucrare?

Ileana Rusu: Reacțiile vin și vin. Majoritatea cititoarelor îmi spun că s-au regăsit în acea Margo, că e o parte din ele. Aștept criticile despre care credeam că nu vor întârzia să apară, dar văd că deocamdată mă evit. Probabil, toate la momentul potrivit. Drept că nici mângâiată pe cap nu am fost de marile condeie basarabene. Indiferență? Poate. Lumea e alta, nu-i prea pasă acum de multe.

COOLtura: După lansarea romanului cine e Ileana Rusu – femeia fără măști sau eroina încătușării propriului destin?

Ileana Rusu: Romanul ăsta mi-a dat totul peste cap. Încerc să mă adun, dar e destul de greu. Și am înțeles că îmi e tot mai dificil să vorbesc despre el. Nu că m-aș crede mare genialitate, dar ceva mă oprește. Îmi stă un nod în gât și când încep a povesti despre Margo, iar m-apucă plânsul. Cred că sunt încătușată între măști și tare sper să evadez cât mai curând.

COOLtura: A scrie un roman înseamnă…

Ileana Rusu: … să te detașezi de tine. Să te dedublezi. Să suferi. Să ai impresia că ajungi la delir. Să vrei să fugi. Să nu spui nimănui ce faci. Să rogi pe o prietenă să citească măcar un capitol. Să te macini. Să îți iasă la iveală toate fobiile adunate în timp. Să te uiți uneori în oglindă și să nu te recunoști. Să te cerți. Să te admiri. Să te…

COOLtura: În opinia ta, cât de bine se pliază abilitatea de jurnalist cu cea de scriitor? Cât de mult te-a ajutat flerul ziaristic în plăsmuirea acestui roman?

Ileana Rusu: Jurnalistul și scriitorul sunt foarte aproape. Fac presă de la 20 de ani și în tot acest răstimp am cunosut diverși oameni pe care îi regăsiți în roman. Același judecător care o condamnă pe Margo, martorii crimei de la lac, galeria compătimirii. Anumite experiențe pe care le-am trait, povești mai puțin povestite, evenimente care m-au marcat pentru întreaga viață. Cineva mi-a sugerat să merg pe stilul detectivelor. Vedem.

COOLtura: Ce face acum Ileana Rusu? La ce lucrează, din punct de vedere editorial?

Ileana Rusu: Adun idei. Am nevoie de o pauză. De restart, de cuvinte. Să strig acum că la anul apare un alt roman sau o culegere de nuvele ar însemna să mint. Vom trăi și vom vedea.