Mariana S. Țăranu: „Regimul comunist de la Bucureşti a folosit înfometarea ca instrument politic, după modelul sovietic…”

Prăbuşirea sistemului sovietic în 1991 a permis deschiderea arhivelor şi au fost editate volume de documente, dar s-a pus în continuare accent pe viaţa politică şi pe cel de-al Doilea Război Mondial. Treptat au apărut şi culegeri de date statistice privind agricultura, viața politică, mai puțin viața socială.

Foametea, fenomen specific societăţii de tip socialist, a fost o temă ocolită de către cercetători sau se preferă menţionarea la capitolul cauzelor a secetei şi a războiului mondial. Deschiderea survenită după 1991 a dus la publicarea unor studii cu precădere despre Holodomor.  Foametea din România, inclusiv din spațiul românesc, a fost studiată de puţini istorici, perioada 1944-1948 find atractivă doar prin luptele politice şi procesul de sovietizare.

Unul dintre istoricii care în ultima perioadă este atrasă de acest subiect este Mariana S. Țăranu, conferențiar universitar, doctor în istorie de la Chișinău. Intervievata noastră a lansat primul Muzeu virtual al foametei din Basarabia (www.muzeulfoametei.ro), este autoarea lucrării „Un genocid nerecunoscut. Foametea organizată de URSS în Basarabia (1946-1947)”, precum semnează și multiple studii publicate în reviste științifice. Sunt doar câteva din rezultatele cercetărilor realizate în ultimii ani.(https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/istorie/un_genocid_nerecunoscut-taranu_mariana-vremea-p10171656 )

Cooltura: Ce subiecte interesante sunt în sfera preocupărilor doamnei conferențiar Mariana S. Țăranu la moment?

Mariana S. Țăranu: Vă mulțumesc mult pentru invitația de a acorda acest interviu. Da, la moment continui să cercetez problematica foametei organizate de autoritățile sovietice pe teritoriile ocupate, atât că am extins arealul geografic. În ultima perioadă mi-am concentrat atenția pe cercetarea foametei în România, adică cercetez acestă tragedie pe întreg spațiul românesc. În anul acesta, 2022, am avut marea șansă că fiu câștigătoarea unei burse oferite de Institutul Cultural Român (ICR) ceea ce mi-a permis să fac cercetate la arhivele din județele cel mai mult afectate de foamete: Iași și Vaslui, dar și arhivele din București și Sibiu. Rezultatele studiului intenționez să le prezint cititorului, inclusiv, printr-o monografie la care lucrez în prezent.

Cooltura: Mult succes! Dar, care au fost cele mai afectate de foamete zone din România?

Mariana S. Țăranu: Cel mai mult au avut de suferit județele din Moldova: Iași, Vaslui, Falciu, dar și alte zone, inclusiv, din Bărăgan.  Ruperea frontului din Moldova în august 1944 a însemnat extinderea jafului Armatei Roșii la nivelul întregii Românii. Pagubele material au fost imense, dar la fel de mult au contat alimentele însuşite cu forța armelor. Mai mult decât atât statul roman a fost impus să aprovizioneze frontul sovietic cu produse alimentare și, evident, să îndeplinească prevederile Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944. Și, da, este adevărat că acei ani au fost mai secetoși în comparație cu anii anteriori. În aceste condiții cetățenii aveau obligația de a achita la stat impozitele fără a avea vreo scutire, ceea ce evident a generat o penurie acută de alimente, iar în consecință foametea a atins cote inimaginabile. De altfel, în primii ani după cel de al Doilea Război Mondial foametea a afectat mai multe state, dar totul a depins de capacitatea autorităților de a o gestiona.

Cooltura: Ce acțiuni a întreprins România, dacă a întreprins, pentru a-și salva cetățenii?

Mariana S. Țăranu: Autoritățile statului nu au întreprins acțiuni hotărâte în acest sens, principala preocupare nici pe departe nu era salvarea propriilor cetățeni. Regimul comunist de la Bucureşti a folosit înfometarea ca instrument politic, după modelul sovietic, apoi au lăsat intenționat criza să se aprofundeze. De principiu oamenii s-au pomenit singur în fața urgiei foametei. În momentul în care era evidentă necesitatea de a interveni a fost creat Comitetul pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (CARS) la nivel central și, respectiv, în fiecare județ activa câte o filială. În sarcina acestei structuri era și colectarea ajutoarelor de la populație, dar și ajutoarele care veneau din exterior, să le distribuie în localitățile vulnerabile. De asemenea, se ocupa cu evacuarea copiilor din regiunile afectate de foamete în regiunile excedentare ale țării, unde au fost plasați în familii care le-au purtat de grijă până în toamna anului 1947, când odată cu depășirea penuriei alimentare s-au putut reîntoarce în familiile lor. Conform modelului sovietic, la începutul anului 1947 au fost deschise cantine alimentare în mai multe localități unde primeau hrană o data în zi cei mai nevoiași locuitori.

Cooltura: În cazul RSSM de ce nu s-a recurs la această stratagemă?

Mariana S. Țăranu: Pentru că regimul de la Kremlin nu avea nici un interes, prin înfometare se dorea frângerea coloanei vertebrale a locuitorilor de la sate, în primul rând, ca ulterior să se transforme într-o masa amorfă și să fie lesne înfăptuiră colectivizarea, ceea ce s-a și reușit. România avea un alt statut în această ecuație.

Cooltura: Care a fost reacția statelor europene, când s-a realizat situația în care s-a pomenit România?

Mariana S. Țăranu: Mai multe state au acordat României ajutoare sub formă de produse alimentare, haine, medicamente, vitamile, untură de pește, materiale sanitare și alte mărfuri de primă necesitate: Suedia, Danemarca, Norvegia, Franța, Bulgaria. Și ca întotdeauna, URSS a trimis în România produse alimentare, de altfel, tot din mărfurile confiscate de la statul roman.

Cooltura: Da, un capitol tragic al istoriei, care pe nedrept a fost cumva ocolit. Vă dorim succes.